Părintele Toma Constantin – Dumnezeu ascultă glasul inimii.

„Iubiţi fraţi şi surori, numele meu e Toma Constantin. Sunt din Piteşti şi, din voia Domnului, sunt primul preot surd din România şi poate din Europa, poate din lume. Aceasta este voia Domnului care s-a făcut prin Oastea Domnului, prin mijlocirea directă a preotului Onu Constantin, care a pătruns în lumea noastră de surzi pentru a transmite mesajul Cuvântului lui Dumnezeu şi în această lume, aşa-zisă a tăcerii.

În faţa dumneavoastră, suntem aici o mână de oameni care nu mai auzim, care aparţinem altei lumi, dar avem şi noi dreptul la credinţă, la iubire, la rugăciune, la speranţă.

Pentru moment suntem puţini; pentru viitor suntem convinşi că va pătrunde Cuvântul lui Dumnezeu în toată lumea noastră, a tăcerii, care se compune din vreo trei sute de suflete, în toată ţara.

Citește mai mult

Mulțumsc Doamne!

Dumnezeu este iubire. Şi oamenii de suflet au dovedit acest adevăr prin tot ce au făcut pentru noi, surdo-muţii.

Aprofundând cât de cât ideea, pot aminti, în continuare, lucruri cunoscute de toţi credincioşii, dar nu şi de toţi surdo-muţii: Dumnezeu mai este şi Lumină, Viaţă, Eternitate, Veşnicie, fără de care Universul ar fi o materie moartă.

Noi, românii, ne-am născut ortodocşi şi vrem ca, în lungul veacurilor, şi urmaşii noştri să continue această credinţă strămoşească sacră. Într-o asemenea chestiune nu poate fi vorba, nici măcar în gând, de alte convingeri, aşa-zis, moderne. Părăsirea credinţei străbune, „robotizarea“ într-o altă religie decât cea a Adevărului ar însemna trădarea Mântuitorului, ceea ce echivalează cu un păcat de moarte – moartea sufletului. Dacă religiile, sectele apărute peste noapte, ar fi comparate (nu confundate) cu un partid sau altul din puzderia de partide politice, se poate spune că, dacă în convingerile politice poţi „migra“ de colo, colo, un adevărat creştin nu poate demisiona din „partidul“ Ortodoxiei, fără să-l mustre conştiinţa, înainte de a-l mustra Domnul la Judecata de Apoi.

Citește mai mult

Chipuri care nu se uită

Propunerea părintelui Onu, din Piteşti, de a participa şi eu la cea de a IV-a adunare a preoţilor din cadrul Oastei Domnului ce avea ca temă: „Înnoirea mijloacelor pastoral-misionare în faţa provocărilor epocii“, m-a luat pe nepregătite. Dar nu puteam refuza aşa ceva şi am riscat, prezentându-mă la Sibiu… cu tema nefăcută. A fost primul meu contact cu Oastea cea mare şi mă aflu încă sub efectul evenimentului. Stau, meditez şi gândesc că, iată, există pe lume, chiar în această ţară iubită de Dumnezeu, oameni de o puritate extraordinară, oameni care trăiesc fiecare moment, muncind şi rugându-se, slăvindu-L pe Creator.

Nu voi uita niciodată chipurile deschise, luminoase, încrezătoare, pline de viaţă, întâlnite acolo. Chipuri de oameni de toate vârstele – sufletul nu are vârstă – pe care, deşi nu le mai întâlnisem niciodată, aveam strania senzaţie că-mi sunt cunoscute! Fraţi şi surori din Moldova, din Maramureş, din Oltenia, Ardeal sau Banat care slujesc Domnului în respectivele colţuri de ţară, oameni adevăraţi ai acestei lumi pe care parcă i-ai mai fi întâlnit cândva, undeva.

Citește mai mult