MISIUNE ȘI SLUJIRE PRIN LIMBAJUL MIMICO GESTUAL – BINECUVÂNTARE PENTRU ADMITERE LA MASTERAT

Pentru anul universitar 2019 – 2020 la Universitatea din Pitești, Facultatea de Teologie, Litere, Istorie și Arte , sunt scoase la concursul de admitere locuri la Masterul :

MISIUNE ȘI SLUJIRE PRIN LIMBAJUL MIMICO GESTUAL

Finalitatea acestui program de studii postuniversitare, este pregătirea de personal specializat, cunoscător al limbajului mimico-gestual, care să acopere urmatoarele activități :
– interpreţi în cadrul instituţiilor publice (administrație centrală și locală, instanțe de judecată, organisme de mediere, organisme financiare, bănci, posturi TV, asistenţă socială a persoanelor surde, interpreţi-ghizi pentru mănăstirile monumente istorice, muzee, biblioteci etc.);
– preoţi şi cântăreţi bisericeşti în comunităţile locale ale surzilor ;
– profesori în centrele şcolare speciale pentru surzi şi hipoacuzici;
– pregătirea de interpreţi care să transmită în limbaj mimico-gestual conţinuturile emisiunilor difuzate pe posturi de televiziune , inclusiv pe Trinitas TV;
– interpret în limbajul mimico-gestual american.

Citește mai mult

TATĂL – MĂRTURISIREA DE CREDINŢĂ tradusă în limbajul mimico-gestual liturgic românesc (V)

Analiză teologică

Prin termenul de Tatăl, Sfânta Scriptură indică pe Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, care ne face şi pe noi fii adoptivi ai Lui (I Ptr. 1, 3). Mântuitorul spune Mariei Magdalena, după Înviere, „nu te atinge de mine, că încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Mergi la fraţii mei şi le spune: Mă sui la Tatăl Meu şi la Tatăl vostru…” (In. 20, 17). Acelaşi este sensul în care Mântuitorul ne invită să ne rugăm lui Dumnezeu. El ne aşează pentru vecie în relaţia filială faţă de Tatăl Ceresc, dându-ne forma cea mai cuprinzătoare a rugăciunii creştine, rugăciunea domnească: „Tatăl nostru, Care eşti în ceruri…” (Mt. 6, 9). Şi această accepţie a termenului abundă în Noul Testament (In. 8, 38-42).

Citește mai mult

Traducerea Liturghierului în limbajul mimico-gestual liturgic românesc

Pr. Constantin ONU

Ca un semn al bunăvoinţei pe care providenţa divină o manifestă pentru cei de astăzi şi ca o trecere mîngîietoare a Duhului Sfînt prin Biserica Sa, a apărut în mod evident necesitatea integrării persoanelor surde în viaţa de cult. Cuvintele Mîntuitorului, rostite în momentul vindecării unui surd, „Effatta!” (Marcu 7, 34) adică „Deschide-te!” au străbătut veacurile şi ne-au îndemnat şi pe noi să ne deschidem minţile, inimile, precum şi toată dragostea faţă de credincioşii surzi. Am considerat că nimănui nu trebuie să-i fie oprită mîntuirea prin simple bariere lingvistice, din moment ce Sfînta Scriptură ne porunceşte în Vechiul Testament (Psalmul 116, 1): „Lăudaţi pe Domnul în toate limbile, prealăudaţi-L pe El toţi oamenii” şi în Noul Testament: „Mergînd, învăţaţi toate neamurile…” (Matei 29, 19). Facem precizarea că limba semnelor a fost absentă la Turnul Babel şi la Cincizecime, dar constatăm că acum este prezentă, în ortodoxie şi, cu siguranţă, va fi şi în eshatologie pentru că, prin cult, omul se întîlneşte cu Dumnezeu, ca Persoană, şi intră în comuniune cu El. Integrarea persoanelor surde în Biserică face ca şi surdul să vorbească cu Dumnezeu prin gesturi pline de încărcătură spirituală. Traducerea primului Liturghier în limbajul mimico-gestual liturgic românesc. Citeşte în continuare »