O seară și o dimineață binecuvântată la Deva

Vă mulțumesc tuturor celor care care ați putut veni la biserică vineri 10 iulie 2020 si sambata 11 iulie 2020 la Biserica  Adormirea Maicii Domnului Parohia: Deva VI Adresa: Piața Operei Deva

Vineri la ora 18 slujba cu semne și toți cei prezenți s-au spovedit;
Sâmbătă ora 8 dimineața am participat Sf. Liturghie cu semne.

Mulțumim pentru participare și preacuviosilor părinti Adrian și Cătălin, care au avut bunăvoința să se ocupe de noi, persoane cu deficiență de auz.

Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, atotstiutorul și făcătorul, cerului și al pământului acoperă-i cu harul tău cel sfânt și dă-le putere în continuare, că prin voia ta toate se împlinesc. Amin!

V-aș ruga pe toți membri, ca data viitoare să fim cât mai mulți, pentru a face ca efortul preacuviosului părinte Cătălin să nu fie în zadar. Doamne ajută! Amin!

Să nu uităm că face un efort să fie prezent de la sute de kilometri, sper că înțelegeți, fraților și surorilor, că are și el familie și anumite obligații. Dar pentru el nu este în zadar, căci Bunul Dumnezeu îi numără pașii făcuți, pentru a salva suflete pierdute. O seară binecuvântată! Amin!

Ursulean Gheorghe

Citește mai mult

Preotul Onu Constantin, Vestirea Nașterii Domnului de către studenții surzi, în anul mântuirii 1999

Cu binecuvântarea Înalt PreaSfinției Sale , Înalt PreaSfințitul Părinte Calinic Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului , în data de 10 Decembrie 1999 , Corul Effatta al studenților surzi din cadrul Facultății de Teologie “Sfânta Mucenița Filofteia” din Pitești , a fost prezent la Biserica Sfânta Vineri din Pitești.

Seară duhovnicească și zidire sufletească cu frații din Comunitatea surzilor din Ansr Deva

Astăzi, 16 decembrie 2019, de la ora 18, Părintele Mihai Bohuș, de la  la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Deva,  cu sprijinul Părintelui Cătălin Țîru (preot slujitor al comunității surzilor din Pitești), a organizat o frumoasă întâlnire duhovnicească pentru comunitatea surzilor din Deva, în subsolul Bisericii de la Opera din Deva.

Frații noștri s-au împărtășit din Cuvântul lui Dumnezeu dătător de viață, s-au spovedit, plecând mai îndreptăți spre casele lor urmând ca a doua zi, marți 17 decembrie, tot în subsolul Bisericii de la Opera din Deva, începând cu ora 10 să participe la Sfânta Liturghie în limbajul semnelor și să se împărtășească.

Mulțumindu-i Lui Dumnezeu pentru toate îi dăm slavă Celui ce așa a binevoit.

Citește mai mult

Lumina ochilor şi limbajul mâinilor creştinilor ortodocşi surzi din Piteşti

Cu arhiereasca binecuvântare a Înaltpreasfinţitului Părinte CALINIC, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului a fost săvârşită Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, în limbajul mimico-gestual, cu prilejul prăznuirii Sfântului Ierarh Grigore Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului.

La hramul bisericii pentru surzi din Piteşti aflată în incinta complexului eclesial Mavrodolu au fost prezente persoane surde din comunităţile de surzi Pitești, Mioveni și Câmpulung. La această reuniune duhovnicească a luat parte preot Istrate Cătălin din Mioveni și preot Țîru Cătălin din Pitești, preoți care deservesc Comunitățile de surzi din orașele sus menționate.

La sfârşitul dumnezeieştii Liturghii săvârşite prin semne laolaltă cu preoții și credincioșii surzi, a avut loc o agapă frăţească, prin implicarea și purtarea de grijă a preoților de la Parohia Mavrodolu.

sursa:Arhiepiscopia Argesului Si Muscelului

Citește mai mult