Mulțumsc Doamne!

Dumnezeu este iubire. Şi oamenii de suflet au dovedit acest adevăr prin tot ce au făcut pentru noi, surdo-muţii.

Aprofundând cât de cât ideea, pot aminti, în continuare, lucruri cunoscute de toţi credincioşii, dar nu şi de toţi surdo-muţii: Dumnezeu mai este şi Lumină, Viaţă, Eternitate, Veşnicie, fără de care Universul ar fi o materie moartă.

Noi, românii, ne-am născut ortodocşi şi vrem ca, în lungul veacurilor, şi urmaşii noştri să continue această credinţă strămoşească sacră. Într-o asemenea chestiune nu poate fi vorba, nici măcar în gând, de alte convingeri, aşa-zis, moderne. Părăsirea credinţei străbune, „robotizarea“ într-o altă religie decât cea a Adevărului ar însemna trădarea Mântuitorului, ceea ce echivalează cu un păcat de moarte – moartea sufletului. Dacă religiile, sectele apărute peste noapte, ar fi comparate (nu confundate) cu un partid sau altul din puzderia de partide politice, se poate spune că, dacă în convingerile politice poţi „migra“ de colo, colo, un adevărat creştin nu poate demisiona din „partidul“ Ortodoxiei, fără să-l mustre conştiinţa, înainte de a-l mustra Domnul la Judecata de Apoi.

Am fost întrebat, în nenumărate rânduri, cum m-am pregătit pentru această misiune (aceea de preot printre surdo-muţi, n. n.), dacă am şcoală etc. Să-mi fie iertat, dar… în România nu există încă o reală posibilitate ca şi surdo-muţii să urmeze studii medii sau superioare, să-şi dezvolte aptitudinile, talantul, chemarea, Harul cu care Dumnezeu ne-a înzestrat pe fiecare. Aceasta cu atât mai puţin în dogmatica teologică. Pe lângă acestea, şcoala nu ne-a asigurat condiţii pentru învăţarea religiei (mă refer la generaţia mea), iar părinţii, datorită deficienţei noastre, nu au reuşit să fie suficient de convingători în privinţa existenţei Tatălui Ceresc. Acum, avem posibilitatea, aici, la Piteşti, să deschidem ochii minţii şi ai sufletului. Şi Dumnezeu ne poate deschide şi urechile şi dezlega limbile, căci El poate face orice; nimic nu se face fără voia Sa. Dar aceasta se face numai prin credinţă, cu post şi rugăciuni.

Îmi amintesc că în adolescenţă visam să urmez un liceu la seral, de dragul de a obţine o diplomă cu care să mă pot lăuda. Dar nu am înţeles matematica, ale cărei operaţii, la nivel mediu, mi se păreau un labirint. În plus, m-aş fi simţit complexat printre colegii normali, neexistând atunci licee speciale pentru surzi. Ca urmare, am luat hotărârea să mă autoinstruiesc, aşa, ocazional, fără un program anume, fără un scop precis. Citeam orice îmi cădea în mână, atunci prin anii 1960-’70. Dar, cu vreo doi ani în urmă, paşii preotului Onu Constantin au fost călăuziţi de o forţă dumnezeiască printre noi, surdo-muţii. Cunoscându-l pe dânsul, am avut posibilitatea să-L întâlnesc pe Creator. Fără tipăriturile ortodoxe, primite gratuit de la părintele Onu, cred că aş fi continuat să consider Biblia – pe care o aveam ca orice „creştin“ acasă – ca pe un lucru sfânt, de care nu ai voie să te atingi, ca pe un obiect de muzeu. Toate acestea sunt adevăruri, concluzii, ale unui aşa-zis handicapat, care, paralel cu slujba cea de toate zilele lucrătoare, încerc să înţeleg, cu ajutorul lui Dumnezeu, misterul vieţii spirituale, prin lecturi adecvate şi ritualul Sf. Liturghii de duminica.

Slăvit să fie Domnul!

Preot Constantin TOMA, Biserica surzilor, „Effata“, Piteşti *

în săptămânalul duhovnicesc ”Iisus Biruitorul” Anul IX, nr. 21 (111) 18-24 MAI 1998

*prima persoană surdă hirotonită în Biserica Ortodoxă

*a trecut la Domnul la data de 4 martie 2004

Lasă un comentariu