Preot piteştean, călăuză pentru surdomuţi din toată ţara!

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Vicenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, în incinta parohiei Sf. Evanghelist Matei din Slobozia a avut loc o acţiune de catehizare a persoanelor cu deficienţe de auz şi vorbire din judeţul Ialomiţa. Protagonist a fost părintele prof. univ. dr. Constantin Onu, cel care duminică, la ora 15, va inaugura la Măniceşti, în comuna Băiculeşti, sediul Institutului Naţional de Cercetare a limbajului mimico-gestual şi al altor ONG-uri, prilej cu care va fi dată în folosinţă o biserică şi un paraclis.

Zeci de oameni s-au spovedit

Manifestarea desfăşurată în urmă cu câteva zile la Slobozia a fost prima de acest gen pe meleaguri ialomiţene, iar interesul localnicilor a fost enorm, şi nu doar al acelora cu deficienţe de auz şi vorbire. Pentru ei însă, în premieră, a fost „tradusă” în limbaj mimico-gestual Sf. Liturghie săvârşită în biserica Sf. Ev. Matei. Cel care s-a ocupat de interpretarea şi transmiterea slujbei prin „semne” pentru cei care nu aud a fost preotul piteştean, care apoi a susţinut programul de catehizare în acelaşi mod. Marea satisfacţie duhovnicească pentru ialomiţenii loviţi de această afecţiune a fost mărturisirea păcatelor.

Pentru prima dată la Slobozia a fost posibilă Taina Sf. Spovedanii, graţie misiunii pastorale pe care preotul Constantin Onu o desfăşoară pe cuprinsul întregii ţări, în Bucovina de Nord şi dincolo de Prut, în Republica Moldova. Aceasta a fost cea de-a 35-a comunitate a surdomuţilor în care a fost prezent şi urmează ca parteneriate asemănătoare între asociaţiile surdomuţilor din diverse judeţe şi Centrul Naţional de Pregătire, Catehizare şi Misiune Ortodoxă cu sediul la Măniceşti-Argeş să fie derulate în continuare.

Activitatea de apostolat pe care o are, din proprie iniţiativă, preotul piteştean se bucură de binecuvântarea şi sprijinul Patriarhiei Române, pentru nobilul ideal de a face accesibilă Sf. Liturghie şi Sf. Taine celor care-şi duc crucea suferinţei, a lipsei comunicării prin auz şi vorbire.

sursa: https://ziarulargesul.ro

Lasă un comentariu