Analiză teologică
Dumnezeu Însuşi Se defineşte: „Eu sunt Alfa şi Omega, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Atotţiitorul” (Ap. 1, 8). Domnul Dumnezeu, Atotţiitorul, poartă grija nu numai pentru păstrarea acestei lumi, ci este Atotţiitor şi al lumii cereşti.
Argumentarea şi execuţia gestului
Fiind vorba de forţa Creatorului, Făcătorului, în care toate cele văzute şi nevăzute sunt susţinute de voinţa Lui, singura modalitate de reprezentare a acestei realităţi este gesticularea universului infinit, care este susţinut imagistic în braţele ocrotitoare ale lui Dumnezeu Atotţiitorul.
Termenul Atotţiitor este adj./adj. substantivat în limba română şi locuţiune gestuală în limbaj mimico-gestual. Locuţiunea gestuală este alcătuită din adj. gest tot, substantivul gest univers şi verbul gest a ţine, în această ordine.
Gestul tot se execută cu ambele mâini, îndoite din cot la nivelul pieptului, cu palmele în configuraţia dactilemei T, unite prin degetul arătător. Din această poziţie iniţială, mâinile execută o mişcare descendentă cu deschidere semicirculară în lateral.
Gestul univers se execută cu ambele mâini, îndoite din cot la nivelul pieptului, având palmele în configuraţia dactilemei B lipite, cu podul palmelor orientat în jos. Din această poziţie iniţială, mâinile execută o mişcare circulară descendentă completă.
Gestul ţine, corespondent adjectivului ţiitor, are ca poziţie iniţială secvenţa finală a gestului univers. Din această poziţie, mâinile execută o mişcare de ridicare până la nivelul pieptului.
Privirea este îndreptată către persoana căreia i se comunică informaţia contextuală, iar gestul poate fi însoţit de mimarea cuvântului Atotţiitor.