ȘI IATĂ, STEAUA A VENIT ȘI A STAT. UNDE…?

Părintele Constantin ONU

În ghidul de iconografie bizantină, urmând îndeaproape relatările evangheliilor canonice ale sfinților Apostoli Matei și Luca, Nașterea Mîntuitorului Hristos este reprezentată și printr-o rază mare de lumină dumnezeiască, ce coboară din bolta cerului, până ce ajunge pe capul Pruncului Hristos. Pe la mijlocul ei, raza formează o cruce.

Creștinismul este religia sărbătorii. Oriunde nu se pregătește Nașterea lui Hristos Dumnezeu, după duhul și rânduiala pe care El ni le-a lăsat, nu este sărbătoare plinită și primită. Astăzi, pericolul pierderii identității creștine trebuie să aibă prioritate, o prioritate în ascultare de Dumnezeu și nu de oameni. Fără un mare eroism, sărbătoarea nu poate fi sărbătoare, devinind încă o dată ceva de rutină, protocolar: „Domnule,/Frate, am serbat și anul acesta: am tăiat porcul, am cumpărat brad și l-am împodobit, am invitat nașii și prietenii să ne bucurăm după obiceiul străbun”. Nu în felul acesta Îl vom aduce pe Dumnezeul cel Născut, care trebuie să fie în centrul sărbătorii noastre, ci la îndemâna tuturor ne este a ne aduna în jurul universului Cuvântului Său în cadrul Sfintei Liturghii, unde, la marea chemare către primirea Sfintei Împărtășanii, noi să mâncăm în modul cel mai concret pe Dumnezeu aflat în Sfintele Taine.

Sărbătoarea Nașterii Domnului trebuie să fie un reflex pământesc de mare amplitudine al unui act ceresc ce s-a derulat în folosul mântuirii noastre. Dacă praznicul îl înțelegem puțin, puțin îl și trăim. Dacă îl înțelegem doar că este un prilej de festin culinar, de încântare/închinare a pântecelui, atunci acesta este un Crăciun eșuat pentru noi. În schimb, dacă vom înțelege, precum magii care priveau stelele cerului mereu, întru identificarea Stelei celei călăuzitoare, dacă împreună cu îngerii și păstorii vom merge la locul unde mila Domnului așteaptă să fie împlinită prin iubirea față de aproapele aflat în sărăcie și însingurare, atunci vom intra în misterul și bucuria Sfintei Sărbători.

Sărbătorile creștine sunt zile ale lui Dumnezeu coborâte din iubire la noi, ca să ne înalțe pe noi, tot pe calea iubirii, până în piscul existenței Lui, ca să ne ridice deasupra vremurilor. De nu vom avea dor de Dumnezeu, de nu vom avea putere duhovnicească suficientă să naștem din noi pe Dumnezeu, păgânul din noi va naște un nou prilej de a petrece păgânește. Cel care se numește pe sine creștin, dar nu este creștin, face eforturi disperate să creeze propriul Crăciun, după chipul și asemănarea lor. Sfintele noastre sărbători pot fi asfixiate prin teorii subtile și inutile, dar și printr-o ezitare groaznică și lamentabilă a noastră în fața unui asemenea mare eveniment.

Haideți să fim eroii praznicului Nașterii Domnului începând cu anul mântuirii 2017. Haideți să încercăm să redescoperim fondul neartificial al sărbătorii. Toată viața omului de astăzi s-a transformat într-un ceremonial frumos, strălucitor, perfect, care merge ca pe roate. Dar unde ne duc roțile acestea? Ne duc în afara duhului sărbătorii și în afara Bisericii. Să nu mai facem din Nașterea Domnului un automatism. Credeți că Hristos cel Născut nu a fost fericit în lipsa sarmalelor, a piftiei și a grotescului culinar de astăzi? A fost fericit ca un Dumnezeu. A fost cel mai fericit Prunc! Dumnezeu nefericit nu există!

Să ne ajute Bunul Dumnezeu să trăim cu El așa cum știe El să trăiască pentru noi. Trebuie să intrăm cu Hristos cel Născut în peștera din Betleem prin mesajul scripturistic, ancestral, transmis prin colinde, nouă celor de astăzi, aici pe moșia lui Dumnezeu dăruită nouă, unde Hristos vine și face iarăși totul înțeles și înțelegător. Cine trăiește în Hristos continuă neamul celor 42 de generații de la Avraam până la Iisus, trăiește într-o mentalitate luminoasă și plină de iubire față de Dumnezeu.

Nașterea Domnului trebuie să ne fie un praznic al sufletului nostru, nu un praznic al stomacului. Trebuie să ne fie o naștere si o renaștere pentru sufletul nostru, nu o turmentare și o amețire bahică. Înțelesul și Taina cea mare a praznicului Nașterii, aceasta este: minunea din peștera Betleemului să se petreacă și în sufletul nostru. Să te naști și tu din nou cu Hristos, să crești cu El, să trăiești cu El, și să-L ai pe El de Stăpân al vieții tale. Ca văzând oamenii steaua cu cruce coborâtă asupra casei tale, să slăvească pe Dumnezeul tău.

 

Lasă un comentariu