Hristos în lumina ochilor şi limbajul mâinilor creştinilor din Comunitatea de surzi din Mioveni în zi de hram

img_20161030_111130

img_20161030_111257

La îndemnul și cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte CALINIC, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului a fost săvârşită în data de 30 octombrie 2016, Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, cu ocazia serbării pomenirii sfinților doctori fără de argint Cosma și Damian, hram al bisericii comunității surzilor din Mioveni, aflată în incinta Catedralei ortodoxe „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din această localitate și în purtarea de grijă a părinților slujitori.

La hramul bisericii pentru surzi din Mioveni au fost prezente persoane surde din Comunităţile din Mioveni, Pitești și împrejurimi.

La această reuniune duhovnicească a luat parte și preotul Țîru Cătălin al comunității surzilor din Pitești.

La sfârşitul Dumnezeieştii Liturghii săvârşită prin semne a avut loc o agapă frăţească, astfel mulţumindu-I, Arhiereului Cel veşnic pentru toată facerea de bine şi Îl rugăm prin semne să binecuvinteze şi să adune laolaltă întreaga Comunitate de Surzi creştini din România şi Diaspora.

Întreaga Comunitate a Surzilor aducem mulțumire și recunoștință părintelui paroh Diaconescu Puiu Andrei și a întregului colectiv de preoți ai Catedralei ortodoxe „Sfântul Apostol Petru și Pavel” pentru susținere și organizare.

Acest fapt arată că Biserica potrivit hotărârilor Sfântului Sinod, acordă o atenţie deosebită persoanelor Surde, iar mesajul iubirii Domnului nostru Iisus Hristos depăşeşte orice barieră şi poate fi transmis în multe feluri.

Ne închinăm smerit măreției Sale Amin!

 

 

Preot Ţîru Cătălin

Biserica Comunităţii pentru Surzi „Sfântul Grigore Palama” Piteşti

 

Lasă un comentariu