Biserica surzilor din Sibiu

Duminica dimineata, la portile -batranei- bisericute din Lazaret e liniste. Ai zice ca e pustiu. La un moment dat, un barbat, aparut de nicaieri, se furiseaza inauntru. Il urmez. Spre surprinderea mea, Casa Domnului e plina de lume. Se tine sfanta slujba, la fel ca peste tot in biserici, indiferent de religie. Doar ca aici nu se aude decat vocea unui preot. Fara cantor ori cor, prezente obisnuite in ritualurile ortodoxe. In schimb, un al doilea preot isi foloseste mainile, intr-un limbaj specific surdomutilor. Ma aflu intr-una dintre putinele biserici din tara destinate persoanelor cu deficiente de auz. Enoriasii sunt adusi cu microbuze si masini din tot judetul pentru a cunoaste Cuvantul Domnului.

Parohia Lazaret II

Persoanele cu deficiente de auz au, de curand, un loc numai al lor, in care merg sa se roage si sa se -infrupte- din tainele Sfantei Scripturi. La cererea enoriasilor obisnuiti sa traiasca in lumea fara sunete, IPS Laurentiu, mitropolitul Ardealului, a dat aprobare pentru infiintarea parohiei Lazaret II din Sibiu – una destinata persoanelor cu deficiente de auz. Ideea infiintarii unei astfel de parohii la Sibiu, printre putinele de acest gen din tara, s-a nascut la Pitesti. Preotul Constantin Onu, lector la Facultatea de Teologie din localitate, a sesizat ca deficientii de auz sunt pe nedrept uitati de la activitatea de cult. Multi dintre acestia participau la slujba, dar nu intelegeau mai nimic.

Limbaj mimico-gestual

Preotul Onu s-a gandit sa gaseasca o solutie pentru ca acesti credinciosi sa se bucure de slujbele oficiate in biserica. Enoriasii din aceasta categorie nu aveau o cultura religioasa care sa le permita sa cunoasca ce se petrece dincolo de iconostas sau in incinta, nu cunosteau ritualul religios si priveau uimiti si pasivi desfasurarea slujbei. Prima sarcina si cea mai grea a fost gasirea unui limbaj capabil sa asigure credinciosilor din aceasta categorie informatiile de care aveau nevoie. Acesta era unul singur si nici acela destul de adecvat slujbei: limbajul mimico-gestual. Acela al surdomutilor, care vorbesc cu mainile ca sa se poata intelege.

Lipsa de cadre

Din pacate, nici un preot nu stia acest limbaj si la nici o scoala nu s-a predat religia prin gesturi. Parintele Onu a luat asupra sa aceasta grea sarcina si a invatat -limba-. A adaptat gesturile la nevoile bisericesti, a gasit semne complexe, care sa exprime limpede ideea si invatatura lui Dumnezeu. N-a fost insa destul. Se cerea ca parintele sa fie acolo unde erau raspanditi zecile de mii de enoriasi cu deficiente de auz. La Pitesti, Oradea, Timisoara, Cluj-Napoca, Iasi, Craiova, Bucuresti, Ramnicu Valcea, Alexandria, Constanta, Galati, Slatina si Sibiu. Asa s-a nascut -scoala- speciala, pentru cei care urmau sa devina, la randu-le, interpretii slujbei destinate credinciosilor atat de speciali.

Interpretul Vladut

Din partea Arhiepiscopiei Sibiului, la curs a participat inginerul Marian Vladut, cel care avea mai apoi sa devina preot la bisericuta din Lazaret. La inceput, un preot tinea slujba, iar -interpretul- Vladut traducea pentru cei care nu auzeau invatatura Domnului. La final era obosit, pentru ca anumite expresii trebuiau traduse mai in detaliu, mai profund decat le exprima parintele, mai pe intelesul celor prezenti. Intre timp, au aparut insa, prin grija Sinodului BOR, un liturghier si un dictionar -Simbolistica semnelor- pentru deficientii de auz. A fost un pas important pentru a asigura -o singura limba- in domeniu. In plus, au fost organizate cursuri de specializare si schimburi de experienta, pentru perfectionarea slujbei in limbajul mimica-gestual.

Preot din 6 ianuarie

Cand aceste faze pregatitoare au fost depasite, s-a pus problema de a gasi preotul dispus sa oficieze o astfel de slujba. Una grea, in care nu conta doar invatatura, ci si priceperea si chiar conditia fizica. De o stimulare financiara speciala nici nu putea fi vorba. In aceste conditii, implinirea acestui rost de apostolat social si l-a asumat Marian Vladut. Avea experienta necesara de pe vremea cand era -interpret- si, in plus, absolvise, intre timp, teologia. A fost numit diacon la Anul Nou din acest an si, in 6 ianuarie, a fost hirotonit preot, prin grija IPS Laurentiu, un sustinator al ideii de a pune la dispozitia credinciosilor de acest fel invatatura lui Hristos.

Fost profesor

Marian Vladut n-a fost un absolvent al liceului teologic, care a purces apoi la facultatea de profil. Drumul sau a fost mai nuantat, pana a ajunge la slujba de preot paroh. A absolvit Facultatea de inginerie in constructii si, nu dupa multa vreme, a ajuns profesor la Liceul -Carol- din Sibiu. In paralel, sprijinea constructia bisericii din Strand, unde oficia parintele Span. Acesta i-a ajuns duhovnic si l-a indemnat sa urmeze teologia. Avea, daca se poate spune asa, doua servicii – profesor la scoala si diriginte de santier la biserica. In tot acest timp, era si student la teologie. Priceperea lui in constructii l-a adus in situatia de a contribui la realizarea unor mansardari la caminele studentesti de la teologie, dar si in contact cu parintele Abrudan, purtator de cuvant al Mitropoliei Ardealului. Dupa mai multe discutii, acesta l-a convins sa se dedice rolului de interpret, iar dupa aceea, ca preot pentru credinciosii hipo-acuzici.

Invatatura

Acceptul pentru aceasta sarcina, deloc usoara, n-a venit de la sine. -Discutii au fost multe. Era, in acelasi timp, un lucru nou si greu, dar si o ambitie de a-mi putea dovedi puterea mea de sacrificiu, de slujitor al Domnului. Recunosc, mi-a fost si un pic de teama: daca nu ma puteam ridica la nivelul pretentiilor parintelui Abrudan? Am avut noroc cu doamnele Anelia Cibu, Natalia Corlean, Georgeta si Elena Streza, de la scoala din Sibiu, care mi-au fost de mare ajutor la invatarea limbajului mimico-gestual si cu care am reusit sa adaptez acest limbaj la nevoile teologice. Le multumesc si de aceasta data, mai cu seama ca fiecare grupare de autisti are un limbaj, oarecum, propriu. Am invatat semnele teologice, la Pitesti, cu parintele Onu, si am ajuns interpret teologic-, povesteste parintele Vladut.

Primele slujbe

Primele incercari au avut loc la biserica din Valea Aurie, unde slujeste parintele Sasausan. -In fiecare luni se facea slujba Sfintei Liturghii, la demisolul bisericii, special amenajat, cu profesoare <interprete> de la scoala speciala din Sibiu. Parintele Latchescu tinea aceste slujbe si, impreuna cu dansul, ne-am mutat la biserica din Lazaret, unde a slujit parintele Mihoc, care s-a mutat la biserica noua. Aici am facut cateva modificari in ritual. Am scos Sfanta masa din altar si am pus-o inaintea iconostasului, pentru ca toate miscarile si gesturile preotului sa fie vazute de credinciosi. Acestia sunt mult mai sensibili decat ceilalti, nu cunosc insa prea multe despre slujba si biserica, dar isi doresc acest lucru-, explica parintele Vladut.

A doua casa

Bisericuta din cartierul Lazaret a devenit o a doua casa pentru credinciosii hipo-acuzici din judet. In fiecare duminica, oameni pentru care viata se desfasoara intr-o liniste apasatoare se strang pentru ruga. Isi gasesc aici un rost in viata, invata tainele Sfintei Scripturi. De la copii, la batrani, femei si barbati, sunt fericiti ca biserica si-a intors fata spre ei, ca a gasit o cale de a sterge barierele impuse de handicapul fizic pe care il au.

Programe sociale

Deficientii de auz formeaza o categorie aparte de oameni, dupa cum ne-a explicat parintele-paroh. -Nu sunt doar mai sensibili. Ei au pensie, dar isi doresc sa munceasca, se ajuta intre ei, doresc sa devina oameni intregi, sa traiasca in comunitatea noastra. Acestora, biserica noastra le acorda acum, prin grija IPS Laurentiu, o atentie deosebita. Dorim, prin programul <Tabor>, coordonat de Gerlinde Gabler-Braun, consilier eparhial, si parintele Nicolae Latchescu, inspector social al Eparhiei Sibiu, sa completam serviciile religioase oferite cu un important sprijin social si de integrare sociala a acestor enoriasi. Vrem sa asiguram consiliere individuala si de grup, intermedierea serviciilor medicale, sa asiguram, unde este cazul, sprijin financiar si material, programe educative, religioase si de recreere pentru familiile lor, sa asiguram mijloacele de transport la slujba si acasa a tuturor persoanelor din aceasta categorie. Dorim o reprezentare a lor in relatiile cu oficialitatile-, compleaza parintele Marian Vladut.

sursa: https://www.curentul.info

Lasă un comentariu